Soluţii DIY pentru o amenajare de lux

"LA INTERIOR" = siglă

Soluţii DIY pentru o amenajare de lux

S.D. din Curtea-de-Argeş – mesaj trimis prin pagina Contact: „Din motive financiare, am fost nevoiţi să trecem de la un apartament decomandat cu 3 camere la unul mai mic, semidecomandat şi cu 2 camere. Nu dorim să renunţăm la mobila durabilă din lemn masiv pe care o avem, pentru că nouă ne place şi aşa facem şi economii. În noua locuinţă, cu mobila şi obiectele pe care le avem putem să aranjăm complet dormitorul fără a mai consulta un dizainăr de interior, pentru bucătărie vom apela, totuşi, la un furnizor de mobilier nou, dar pentru camera de zi, care este şi loc de trecere, ne rămân prea multe lucruri. Vă rugăm pe dvs. să ne ajutaţi cu sfaturi și idei de design interior pentru locuinţa noastră, eventual un plan sau o schiţă de amenajare a camerei de zi, spre a putea aranja noi înşine această încăpere, fără să mai apelăm la alți artiști decoratori de interior.“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“

Prin recondiţionarea şi adaptarea mobilei şi a celorlalte obiecte de care dispuneţi, veţi putea obţine o cameră de zi mixtă, adică aceasta ar putea îndeplini mai multe funcţiuni, după caz: living + sufragerie + birou + cameră de oaspeţi. În plus, soluţia de amenajare pe care v-o propun vă permite să păstraţi aproape toate lucrurile pe care le aveţi.

În schița cu Planul de amenajare se observă și zonele obligatorii de circulație liberă din cameră (între cele 3 uși):

  • culoar de trecere ușă hol intrare ↔ ușă hol baie și dormitor 
  • culoar de trecere spre/ dinspre ușa de la balcon.
Schiţă de reamenajare cameră de zi mixtă, cu păstrarea mobilierului din locuință.

Schiţă de amenajare cameră de zi mixtă: living + sufragerie + birou + posibilități de pat pentru oaspeți. Plan amenajare

Lista obiectelor disponibile primită de dizainărul „LA INTERIOR“

În fruntea listei se află garnitura de mobilă masivă de nuc, de culoare închisă, formată din două piese de bază, după care lista continuă cu celelalte obiecte de mobilier și decorațiuni.
1) Bufet de sufragerie pentru veselă, sub forma unei comode lungi, de înălţime medie, cu 3 uşi.
2) Comodă joasă, mică, cu 2 uşi, pe care se află o vitrină înaltă cu 3 nivele.
3) Pat dublu cu 2 saltele cu arcuri şi schelet de lemn fiecare, dar care trebuie recondiţionate; cadrul şi tăblia patului sunt din lemn masiv de culoare maroniu închis.
4) Dulap înalt de bucătărie, din lemn de brad, vopsit în alb la exterior, cu 3 compartimente:
– compartiment cu uşă înaltă, în care se pot agăţa umeraşe cu haine – în partea stângă;
– compartiment cu uşă mai joasă, cu rafturi – în partea dreaptă;
– compartiment de mijloc, având în partea inferioară 2 rafturi cu o uşă, deasupra un sertar care, probabil, era pentru tacâmuri, iar peste sertar un spaţiu liber.

Tablou -reproducere după „Țărăncuță din Muscel“ de Nicolae Grigorescu

Țărăncuță din Muscel – tablou de Nicolae Grigorescu

În partea dreaptă şi de sus a dulapului, peste uşa mai joasă si spaţiul liber, se află, încorporată, o vitrină cu 2 etaje.
5) Masă extensibilă de sufragerie, din lemn masiv de culoare maronie.
6) 5 scaune cu spătar, netapiţate, din lemn de culoare maroniu stejar închis.
7) Covor persan cu model specific, cu o gamă de culori în care predomină nuanţele de crem şi maroniu.
8) Masină de cusut foarte veche, cu manivelă – poate fi folosită ca decor, chiar dacă este defectă şi nu mai funcţionează.
9) Tablou înrămat cu o reproducere după pictorul Nicolae Grigorescu.
10) Măsuţă rotundă mai joasă, cu D = 80 cm.
11) 2 scaune mai uşoare, de lemn, care se pot asocia cu măsuţa rotundă.
12) Calculator cu unitate centrală, monitor etc.
13)Lustră cu 3 braţe având globurile de sticlă cu reflexe gălbui – maronii.
14)Veselă pentru pus masa în sufragerie.
15)O icoană înrămată, câteva cărţi, mici obiecte decorative, un bibelou.
16)Jaluzele albe orizontale pentru fereastră.

Conceptul acestei amenajări DIY (prescurtare din limba engleză de la  „do it yourself“, adică „fă-ţi singur lucrările“)

Vom începe prin a stabili mobila masivă din lemn de nuc ca bază a amenajării acestei camere de zi. La ea vom ataşa şi piesele din lemn pe care le aveţi de la alţi furnizori de mobilier, cum

Schiță Camera de zi, cu mobilă masivă de nuc pentru sufragerie și living.

Schiță de amenajare camera de zi mixtă cu mobilier masiv de nuc. Imagine 3d (panoramare) cu zonele sufragerie + living.

ar fi masa extensibilă pentru 8 persoane si dulapul înalt, pe care le veţi recondiţiona pentru a părea că fac şi ele parte din aceeaşi garnitură de culoare închisă.
Vă recomand să renunţaţi, totuşi, la vitrina înaltă, care, după cum am văzut din proiectul interior al locuintei dvs., merge foarte bine să fie așezată în baie, eventual fără geamuri, daca vă este prea greu să le manevraţi. Veţi păstra, însă, comoda mică, atât ca loc de depozitare, cât şi pentru a expune pe ea mașina veche de cusut.
Dintre celelalte piese, nu este loc pentru măsuţa cu cele 2 scaune, dar pe acestea le puteţi pune foarte bine în balconul închis aferent acestei camere.

De la patul dublu vom păstra doar saltelele, care vor deveni mobilier modular şi multifuncţional:
– suprapuse → canapea de living
– suprapuse → banchetă cu 3 locuri la masa de sufragerie

Canapea din 2 saltele identice suprapuse

Schiță 3d amenajare camera de zi cu mobilier modular și multifuncțional: canapea din două saltele identice suprapuse

– aşezate amândoua pe pardoseală una lângă alta/ separat → pat dublu/ 2 paturi de 1 persoană pentru oaspeţi.

Dulapul înalt va deveni şi el mobilier multifuncţional:
– compartimentul cu uşă înaltă + compartimentul cu uşă mai joasă → dressing (şifonier)
– vitrina → o mică bibliotecă pentru camera de zi
– compartimentele din mijloc → loc de instalat calculatorul şi de lucru la el, deci birou.

Drept scaun de birou veți trage unul din cele 5 scaune ale mesei de sufragerie, probabil pe cel mai apropiat de dulap.

De asemenea, multiple posibilități de utilizare oferă și masa extensibilă, care poate fi strânsă la loc ca masă pentru 6 persoane și cuprinsă într-un alt aranjament al încăperii decât cel prezentat.

Lucrările DIY şi materialele necesare

Pentru pardoseală vă recomand parchet laminat dublu-click nuanţa stejar deschis, pe care, cu puţină străduinţă şi informare, îl veţi putea monta chiar dvs.

Pe pereţi se poate pune un tapet într-o nuanţă palidă, cu un slab imprimeu floral, abia perceptibil; tapetul îl puteţi alege din magazinele de bricolaj şi va fi livrat, probabil, și cu instrucţiunile de aplicare.

Dulapul înalt de bucătărie trebuie curăţat cu mașina de șlefuit de toate straturile vechi de vopsea albă care i-au fost aplicate; vă puteţi ajuta și de o soluţie decapantă pe care să o aplicaţi pe suprafaţa vopsită înainte de șlefuire. Urmează vopsirea dulapului cu vopsea de culoare închisă, care se face în mai multe etape.

Mobilier multifuncțional: dulap + birou + bibliotecă într-un singur corp de mobilier din lemn masiv

Schiță 3d amenajare camera de zi cu mobilier multifuncțional: dulap din lemn masiv utilizat ca dressing + birou + bibliotecă

Veţi începe cu băiţuirea, atat la interior, cat și la exterior, cu baiţ pentru lemn nuanţa nuc închis/ wenge:
– la interior veţi aplica cu pensula două sau mai multe straturi de baiţ, astfel încât sa obţineţi pentru pereţii dulapului aceeași nuanţă pe care o au și pereţii interiori ai bufetului masiv din lemn de nuc
– la exterior este suficient un singur strat de baiţ.
Urmează la exterior aplicarea cu o pensulă plată a 1-2 straturi de lac de nuanţă nuc închis/ wenge. La a 2-a mână de lac se poate amesteca lacul și cu puțină vopsea neagră. Vopsirea pe suprafața exterioară a dulapului se face tot timpul pe verticală, cu mișcări ușor șerpuite, de jos în sus sau de sus în jos, cum vă este mai ușor, pentru ca dârele de vopsea să urmeze și să imite fibra lemnului pe lungime.
O atenţie deosebită necesită sertarul, care, după ce este băiţuit în întregime, trebuie întors cu fundul in sus și vopsit cu lac pe deasupra. Sertarul va fi introdus doar parţial în locașul său, așa întors, și va fi suport pentru tastatura de la calculator și pentru mouse. Ușa de la compartimentul de sub sertar poate fi scoasă de tot, iar spaţiul rămas liber poate fi folosit pentru loc de pus picioarele și pentru depozitare.
Atenție! Operația de vopsire a mobilierului de lemn trebuie să se facă cu produse care să fie, toate, din aceeași categorie de compuși chimici și, de preferință, de la același producător: de exemplu, se pot folosi baiț, lac și vopsea pe bază de diluant alchidic, de la Kober. În nici-un caz nu se va folosi, să zicem, baiț solubil în apă și, peste el, lac pe bază de diluant. Deasemenea, se vor urma întocmai instrucțiunile fabricantului pentru aplicarea vopselelor și timpii de uscare a straturilor.

Vopsirea mesei și a celor 5 scaune se face ceva mai ușor decât a dulapului. Chiar dacă nu mai este necesară șlefuirea totală până la lemn a suprafeței, este, totuși, nevoie de o șlefuire temeinică (o puteți face și manual, cu hârtie de șmirghel granulație 80-400) pentru ca straturile de vopsea aplicate să aibă aderență la suport. Nu mai este necesară nici băițuirea, ci veți aplica direct 2 straturi de lac de culoare închisă, la fel ca la dulap.

Recondiționarea saltelelor de la patul dublu o puteți face la un atelier de tapițerie, dacă este necesară și repararea/ înlocuirea unor arcuri sau o puteți face chiar dvs., dacă arcurile celor două saltele sunt bune și este necesară doar înlocuirea învelișurilor exterioare de burete (poliuretan), vatelină, pânză. Este necesar să cumpărați:
– foi de spumă poliuretanică (burete) cu grosimea de 40 mm de la firma Moberflex Pitești (vi le și taie la dimensiuni)
– vatelină pentru acoperit arcurile + o pânză deasă pentru fața saltelelor
– un material textil mai gros, cu imprimeu (floral) în nuanțe crem-maronii-gălbui pentru huse la saltele (mai trebuie și niște elastic)
– un capsator special pentru fixarea materialelor textile pe cadrul de lemn.
Se înlătură complet straturile uzate de burete și pânză/ stofă (dacă este cazul se înlocuiește și vatelina). Se aplică apoi 2 straturi de foaie poliuretanică și pânza exterioară, se strâng bine și se fixeaza de rama din lemn prin capsare. Se croiesc și se cos 2 huse pentru saltele, din materialul cu imprimeu. Materialul suplimentar de la colțurile huselor îl puteți tăia sub forma a 8 dreptunghiuri pe care le surfilați și le folosiți ca șervete la masa de 8 persoane.

Puteți completa amenajarea cu decorațiuni textile confecționate dintr-un material cu imprimeu în dungi subțiri, care să compenseze bogația motivelor florale ale huselor și covorului. Este vorba de 2 draperii la fereastră, 3 perne decorative pe canapea și 5 huse pe scaune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.