Bucătărie clasică sau modernă?
Bucătărie clasică sau modernă?
N.O. din Bucureşti – mesaj trimis prin pagina Contact: „V-am ruga, pentru început, să ne recomandaţi o amenajare pentru bucătăria noastră de formă dreptunghiulară, având o uşă şi o fereastră; suntem, însă, oarecum nehotărâţi, eu îmi doresc o mobilă de bucătărie în stil clasic, dar soţul meu spune că avem prea puţin spaţiu – 4,50m x 2m, adică doar 9 m.p. suprafaţă – şi ar trebui ceva modern. Amândoi suntem de acord că am vrea ceva deosebit!
Ne-am dori să avem şi un loc de luat masa, cel puţin pentru 2 persoane.“
Soluţie I „Lucru şi Artă de INTERIOR“: Bucătărie clasică
În proiectul de interior pe care vi-l propun pentru casa dvs. am inclus şi o schiţă de amenajare bucătărie clasică. Am pornit de la o variantă mai redusă a unei amenajări de bucătărie deschisă de culoare maron, cu blat de luat masa, prezentată în Showroomul din Ghencea al furnizorului de mobilier Franco Arredamenti.
Mobilierul cuprinde:
1 – corpuri de depozitare sub blat
2 – blatul de bucătărie, cu zone de lucru, de culoare albă
3 – corpuri de depozitare suspendate
4 – blat de luat masa
5 – frigider montat într-un modul al mobilei de bucătărie
6 – spălător (chiuvetă) cu o cuvă, de culoare albă
7 – maşina de gătit (aragaz încorporat)
8 – cuptor montat sub blatul de gătit
9 – hotă deasupra aragazului
10 – 4 scaune taburet.
Dacă nu obţineţi o ofertă convenabilă de la showroom, puteţi căuta o bucătărie asemănătoăre la furnizori de mobilă online precum elvila.ro, sau căutaţi la magazine de mobilă mai mici, dar care vând şi mobilier în stil clasic.
Materiale, alte obiecte:
11 – etajeră decorativă, pentru depozitare diverse – cea din proiectul acesta de amenajare este de la HDMall, este o alternativă mai ieftină, dar e posibil ca stocul să se fi epuizat, aşa că vă recomand să căutaţi ceva asemănător (chiar și o etajera dreaptă) în magazinele de mobilă pe care le vizitaţi; aveţi grijă să se potrivească la culoare cu restul mobilei şi să fie cât mai îngustă (cel mult 25–30 cm)
12 – pe peretele liber se poate pune, ca decoraţiune, o oglindă dreptunghiulară cu ramă din mozaic, precum aceasta.
13 – pardoseala este din mozaic de culoarea mierii, pe care-l puteţi găsi în supermarketurile de bricolaj şi materiale de construcţii. Asiguraţi-vă, neapărat, că ţineţi cont de pierderi şi luaţi suficient mozaic pentru a acoperi cu pardoseală toată suprafaţa bucătăriei dvs.
14 – brâul de deasupra blatului poate fi din mozaic kaki.
15 – 1 sau 2 lampadare-pendul, cu glob de sticlă gălbui.
Soluţie II „Lucru şi Artă de INTERIOR“: Bucătărie modernă
Tot din proiectul de interior pe care vi-l propun pentru casa dvs. face parte şi schiţa de amenajare bucătărie modernă, pe care v-o prezint în continuare.
Am pornit de la bucătăria Brina a firmei slovene SVEA GRUP care se poate comanda de aici.
Remarcabile la această bucătărie sunt rafturile din faţă, cu uşi cu geam; pentru a monta aceste rafturi în amenajare, este necesar să construiţi un semiperete-suport din gips-carton.
Dacă nu reuşiţi să vă procuraţi mobila de bucătărie de la acest furnizor, o puteţi înlocui cu una din mobilele WIND de la Elvila.
Mobilier şi dispozitive
1 – corpuri de depozitare cu rafturi/ sertare aşezate sub blat
2 – blatul de bucătărie – de culoare metalizată, aflat la înălţimea h = 90 cm
3 – corpuri de depozitare suspendate deasupra blatului
4 – combină frigorifică = frigider + congelator, cu aspect exterior metalizat: poate fi, de ex., de la firma Arctic
5 – maşina de gătit (aragaz încorporat)
6 – cuptor montat sub blatul de gătit
7 – hotă metalică, fixată de perete între corpurile de depozitare suspendate, deasupra maşinii de gătit
8 – spălător (chiuvetă) cu o cuvă, din inox
9 – masă rotundă din lemn natur, precum cele fabricate de o firmă din Buzău; dimensiuni recomandate: d = 80 cm, h = 70 cm
10 – 2 scaune taburet de la IKEA d = 35 cm, h = 45 cm
O alternativă la masa cu tabureţi în întregime din lemn este masa cu tabureţi din lemn şi cu picioare din inox (cromate), vezi aici masă şi taburet
11 – jaluzele
12 – scară pliantă de aluminiu cu 3 trepte, se poate strânge şi rezema de perete, permite accesul la corpurile de mobilier aflate la înălţime (nu numai în bucătărie, ci în tot apartamentul)
13 – oglindă mică dreptunghiulară cu rama din lemn natur.
Ultimele 2 articole se găsesc în supermarketurile de bricolaj şi produse casnice.
14 – corp de iluminat – soluţia cea mai simplă (şi mai ieftină) este o plafonieră D300 cu neon, dar asta numai dacă suportaţi, fără probleme, lumina albă.
Materiale:
15 – pardoseala este placată cu mozaic albastru cu alb, poate chiar şi bleumarin, care este uşor de găsit în comerţ, întrucât se foloseşte şi la placarea piscinelor
16 – spaţiul de deasupra blatului este placat cu faianţă siclam (roz intens)
17 – uşa este cu geam, pentru a permite iluminarea holului de la fereastra din bucătărie; geamul poate fi pictat de un artist decorator de interior în dungi colorate lucioase, cu vopsele acrilice de ex., astfel încât pictura se va vedea şi pe o parte şi pe cealaltă a uşii.
Acestea sunt cele 2 soluții de amenajare oferite de dizainărul „LA INTERIOR“ pentru încăperea din apartament destinată bucătăriei.
Aveți acum de ales între 2 variante: Bucătăria clasică și Bucătăria modernă! Pe care o alegeți?