Category Archives: Colţul meu

Amenajare cu fotoliu de la expoziție II

"LA INTERIOR" = siglă

Amenajare cu fotoliu de la expoziție (II)

Proiectul interior cu indicațiile și schițele de amenajare a unei camere de zi, ca răspuns la solicitarea despre care am vorbit în Partea I –  fusese expediat beneficiarului de dizainărul  „LA INTERIOR“ de ceva timp. Ar fi fost vremea ca lucrările de amenajare indicate în proiect să fie pe sfârșite sau, chiar, să se fi încheiat. Un nou mesaj primit de la cititoarea noastră arăta că lucrurile nu stăteau chiar așa și că interveniseră elemente noi.

A.S. din Buzău – mesaj nou trimis prin pagina Contact: „Ne-am apucat de lucrările de amenajare încă din vară, am reușit să îmi împlinesc și visul de a avea în colțul meu din casă acel fotoliu minunat pe care mi-l doream de mult. Acum suntem la partea de decorare cu perdele și draperii, dar, ca să fiu sinceră, ne-am cam împotmolit pentru că la magazin am văzut multe modele, ne-au plăcut chiar și niște storuri și am văzut și niște draperii galbene frumoase…  Am montat uși batante cu geam transparent la intrarea în cameră venind dinspre hol, dar ni se par prea simple, am vrea să le facem puțin mai deosebite…

Și  acestea nu sunt singurele complicații pentru care apelăm din nou la dvs.  Înainte de a ne da alte sfaturi și idei de design interior pentru a rezolva și astfel de probleme din locuință, vă rugăm să ne mai ajutați încă într-o altă privință…

Am convis-o pe mama să vină să stea la noi peste iarnă. Nu pot s-o las să stea singură și bolnavă și să tremure de frig acolo, la țară, unde mi-e și mie greu să merg prea des ca să o văd și s-o ajut. Sper ca până atunci să terminăm cu aranjatul casei. Ca urmare, vă rog să mă ajutați, cât mai repede dacă se poate, cu sfaturi pentru rearanjarea camerei de zi astfel încât să includă și o zonă nouă de dormit pentru noi, urmând ca în încăperea cu actualul dormitor să o las pe mama.“

Vedeți mai jos răspunsul cu soluțiile de amenajare pe care l-am dat la această solicitare suplimentară!

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“  partea   a II-a

«Ca urmare a cererii dvs., la proiectul interior și schițele de amenajare a camerei de zi inițiale s-au făcut câteva modificări și completări.

S-a inclus în spațiul camerei mobilier specific pentru funcția de dormitor – respectiv o canapea extensibilă cu 3 locuri și un dulap mare cu 3-4 uși. Prin includerea dormitorului, camera de zi a inclus și o zonă de noapte, devenind cameră mixtă cu mai multe funcțiuni: living, dining, birou, dormitor, depozitare.

S-au regândit decorațiunile încăperii, în special decorarea suprafețelor vitrate  – adică a ferestrelor și a ușilor batante cu geam.

plan-camera-mixta

În una dintre variantele de redecorare am inclus și o nouă culoare în gama de culori a amenajării, și anume un galben-portocaliu. Astfel, la punctele de atracție deja existente ale amenajării, cum ar fi fotoliul de la expoziție, ansamblul mesei ovale cu scaunele pe covorul oval/ rotund ori modelul de parchet masiv cu intarsii, se pot adăuga acum și decorațiunile galbene, cum ar fi draperiile la ferestrele de pe peretele lung și un dulap cu 3 uși.

Aveți mai jos prezentarea detaliată a elementelor modificate și adăugate în această amenajare pentru a corespunde noilor dvs. cerințe, precum și posibili furnizori pentru ele.

Unu-doi, unu-doi, Faceți toți la fel ca noi

"LA INTERIOR" = siglă

Unu-doi, unu-doi, Faceți toți la fel ca noi

 

Martie, martie, mărţişor/

Ai dat drumul la izvor/

Risipind şi nori şi ceaţă/

Tu trezeşti din nou la viaţă/

I arbă, gîze, flori, albine…/

Eu de-aceea ţin la tine.

Încă mai țin minte această minunată poezie pe care am învățat-o din prima mea Carte de Citire, chiar dacă au trecut mai bine de 50 de ani de când am mers la școală în clasa I.                         Mi-au revenit în minte aceste versuri nu numai pentru că este din nou luna martie, ci și în urma mesajului primit de curând prin pagina Contact. O să înțelegeți de ce, dacă veți citi mesajul, pe care îl redau mai jos.

„Ne gândim de mai multă vreme să ne rearanjăm locuința, dar acum, că băiețelul nostru cel mare împlinește 7 ani și trebuie să îl înscriem la școală în clasa pregătitoare, renovarea camerei copiilor a devenit absolut necesară. Până să apelăm la un artist decorator de interior din orașul nostru pentru renovarea întregii locuințe, vă rugăm pe dvs., dizainărul „LA INTERIOR“,  să ne ajutați cu câteva idei de design interior pentru  camera celor doi băieți ai noștri (cel mic are 3 anișori). Nu suntem încă hotărâți dacă să adoptăm stilul clasic sau modern, varianta pe care o vom alege pentru camera copiilor o vom extinde apoi la toată locuința. Iar pe copii nu cred că îi vor interesa stilul și soluțiile de amenajare adoptate, atâta vreme cât vor găsi în camera lor lucruri care să îi atragă.“

Iată, mai jos, și răspunsul la această cerere, inspirat, poate, și de luna lui mărțișor în care l-am scris.

«Camera copilului este atât dormitor pentru copil, cât și camera lui de zi.

Ca Dormitor este necesar să includă patul pentru dormit, dacă se poate și cu noptieră, și dulap pentru hăinuțe și lenjerie.

Pentru camera de zi, trebuie să țineți cont că băiețelul dvs. cel mare, pe de o parte, a început sau va începe foarte curând să meargă la școală, deci are nevoie de un loc de studiu compus din birou cu fotoliu/ scaun de birou, bibliotecă sau/ și etajere pentru cărți și caiete; iar pe de altă parte la 7 ani este încă un copil, și va mai fi vreo câțiva ani, prin urmare aveți doi copii care au nevoie de locuri de joacă (de ex. zone libere pe mochetă) și de locuri de depozitare pentru jucării și jocuri (rafturi, cutii, sertare).

În afară de îndeplinirea celor două funcțiuni, soluțiile de amenajare pentru această cameră de copii mai trebuie să țină seamă și de proiectul interior al întregii locuințe care prevede că încăperea are trei goluri: 2 uși și o fereastră, fiind și loc de trecere la baie pentru locatarii casei.

Soluţia I  Lucru şi Artă de INTERIOR“: Camera de copii modernă

Plan amenajare cameră copii modernă

Plan amenajare cameră copii modernă.

Pentru varianta în stil contemporan vă propun o amenajare în culori vii, cu 2 paturi alăturate. Schița cu planul de amenajare al camerei de copii include elementele prezentate în continuare. Se observă colțul de studiu cu birou pentru băiatul cel mare și colțul cu jucării pentru cel mic.

Se mai poartă covoraşele populare?

"LA INTERIOR" = siglă

Se mai poartă covoraşele populare?

De câtva timp, tot umblând prin magazine şi târguri şi căutând idei de design interior pentru locuinţă, am observat în ceea ce privește decorațiunile textile o revenire pe piaţă, chiar o invazie aş putea spune, a covoraşelor cu motive populare româneşti, confecţionate din iută, posibil şi cu ceva bumbac/ poliester prin ele.

Covoraşe populare tradiţionale din lână

Mă bucură această revenire a lor pe piaţă, dar trebuie spus că adevăratele covoraşe populare româneşti de tradiţie s-au făcut din lână.
Există şi astăzi destul de multe persoane care au prin casă, pe ici – pe colo, covoraşe cu motive folclorice, moştenite de la părinţii sau bunicii lor de la ţară. Sunt ţesături lucrate demult, de pe vremea când nu se pomenea de dizainăr şi de modele desenate pe calculator de artişti decoratori de interior.
Mă refer, în special, la covoraşele înguste, dar destul de lungi, ţesute din lână, cu motive populare, mai ales geometrice, viu colorate, întreaga gamă de culori fiind obţinută pe cale naturală din plante şi minerale.

Schiţă de amenajare dormitor cu covoraş popular de lână ca decoraţiune.

Schiţă cu planul de amenajare pentru un dormitor decorat cu covoraş popular de lână.

Astfel de covoraşe tradiţionale se mai lucrează şi astăzi prin unele zone rurale, dar numai pentru a fi vândute pe bani grei la export sau ca produse de lux pentru cine îşi permite. Preţul poate fi considerat prea mare şi dacă ne gândim că îl plătim pentru nişte produse care, la un moment dat (poate chiar destul de repede) se pot păta, se pot toci, murdări sau decolora foarte tare, pot să prindă molii etc.
Dacă le aveţi depozitate pe undeva, vă recomand să le folosiţi la amenajarea locuinţei dvs., dacă nu le aveţi, puteţi să vă cumpăraţi, pe alese, covoraşe din iută.