Tag Archives: amenajări rustice

Cum să pui un mobilier mare-mare într-un spațiu mic-mic

"LA INTERIOR" = siglă

Cum să pui un mobilier mare-mare într-un spațiu mic-mic

S.M. din Cluj – mesaj trimis prin pagina Contact: „Suntem o familie de 4 persoane și urmează să locuim într-o casă pe un singur nivel. Deocamdată am compartimentat locuința și am reușit să amenajăm 2 dormitoare, camera copilului, holul cu un dulap mare pe post de dressing, baia principală și WC-ul de serviciu, pentru care vă trimitem schița de amenajare a casei. Ne-am amenajat aceste încăperi într-un stil clasic, dar, așa, mai spre rustic, cu mobilier mai ales din lemn masiv.
Problema noastră este că, acum, ne-a mai rămas doar un spațiu deschis de nici 19 mp pe o latură a casei, spațiu în care am vrea să avem bucătăria (există sursă de apă într-o margine a acestui spațiu) și zona de zi a casei. Dimensiunile sunt: Lungime 7,20 m x lățime 2,50m, exceptând o mică zona la care lățimea este de 3m.
Deși spațiul este mic, noi ne-am dori să avem o bucătărie utilată cu tot strictul necesar, un loc de luat masa pentru 4 persoane, un living cu loc de uitat la televizor, bibliotecă (avem destule cărți), canapea, măsuță …
Și toate acestea amenajate în același stil cu restul casei, deși știu că mobilierul preferat de noi ocupă mult spațiu și mă tem că nu are loc. Nici nu mai îndrăznesc să spun că mi-aș dori ca de sărbători să primim și oaspeți și să putem avea o masă festivă de 8-10 persoane.
Oare dvs., dizainărul de interior, puteți găsi soluții de amenajare pentru această situație?“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“

Cu puțină ingeniozitate, chiar și pentru spațiile mici se pot găsi idei de design interior pentru a decora locuința cu mobilă clasică chiar masivă. E necesar, însă, ca mobilierul să fie selectat cu grijă, astfel încât el să se încadreze în spațiul avut la dispoziție și să îndeplinească, dacă se poate, mai multe funcțiuni.

1) Bucătăria

Schiţă de amenajare bucătărie verde - reprezentare în spaţiu

Schiţă de amenajare bucătărie clasică, verde mentă, deschisă. Imagine 3d

Vă propun o bucătărie clasică (evident) deschisă, în formă de „L“ (ca să se încadreze în spațiul de până în culoar), de culoare verde-mentă, în stil clasic, amenajată în extremitatea spațiului disponibil, acolo unde aveți posibilități de sursă de apă și canalizare.

Pensiune rurală în podul casei de la ţară

"LA INTERIOR" = siglă

Pensiune rurală în podul casei de la ţară

M.I. din judeţul Braşov – mesaj trimis prin pagina Contact: „De curând ne-am renovat casa de la ţară, cu intenţia de a ne face o pensiune rurală. Domnul arhitect care ne-a ajutat să transformăm podul casei într-o mansardă cu toate utilităţile, ne-a lăsat planurile după care au lucrat constructorii. Vă trimitem aceste planuri, cu rugămintea de a ne propune dvs. o soluţie de amenajare a acestui spaţiu.“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR

Dizainărul „LA INTERIOR“ vă propune pentru podul transformat în cameră de primire oaspeţi o amenajare rustică având ca temă „Pielea de animale“. Puteţi vedea mai jos proiectul de interior mansardă în cele 2 schiţe de amenajare a camerei de pensiune.
Ca să transpuneţi în realitate acest proiect, veţi avea nevoie de o serie de materiale, obiecte şi instalaţii, a căror listă vă este prezentată în continuare.

Amenajare rustică a unei camere mansardate de pensiune rurală: mobilier, materiale şi decoraţiuni

Schiţa 1. Plan de amenajare cameră pensiune (jos) + Vedere frontală perete (sus)
cu evidenţierea pardoselii, a mobilierului şi a decoraţiunilor interioare.

 

Am ţinut cont de faptul că orice cameră de primire oaspeţi a unei pensiuni trebuie să îndeplinească o funcţiune mixtă: cameră de zi + dormitor + baie.

Se mai poartă covoraşele populare?

"LA INTERIOR" = siglă

Se mai poartă covoraşele populare?

De câtva timp, tot umblând prin magazine şi târguri şi căutând idei de design interior pentru locuinţă, am observat în ceea ce privește decorațiunile textile o revenire pe piaţă, chiar o invazie aş putea spune, a covoraşelor cu motive populare româneşti, confecţionate din iută, posibil şi cu ceva bumbac/ poliester prin ele.

Covoraşe populare tradiţionale din lână

Mă bucură această revenire a lor pe piaţă, dar trebuie spus că adevăratele covoraşe populare româneşti de tradiţie s-au făcut din lână.
Există şi astăzi destul de multe persoane care au prin casă, pe ici – pe colo, covoraşe cu motive folclorice, moştenite de la părinţii sau bunicii lor de la ţară. Sunt ţesături lucrate demult, de pe vremea când nu se pomenea de dizainăr şi de modele desenate pe calculator de artişti decoratori de interior.
Mă refer, în special, la covoraşele înguste, dar destul de lungi, ţesute din lână, cu motive populare, mai ales geometrice, viu colorate, întreaga gamă de culori fiind obţinută pe cale naturală din plante şi minerale.

Schiţă de amenajare dormitor cu covoraş popular de lână ca decoraţiune.

Schiţă cu planul de amenajare pentru un dormitor decorat cu covoraş popular de lână.

Astfel de covoraşe tradiţionale se mai lucrează şi astăzi prin unele zone rurale, dar numai pentru a fi vândute pe bani grei la export sau ca produse de lux pentru cine îşi permite. Preţul poate fi considerat prea mare şi dacă ne gândim că îl plătim pentru nişte produse care, la un moment dat (poate chiar destul de repede) se pot păta, se pot toci, murdări sau decolora foarte tare, pot să prindă molii etc.
Dacă le aveţi depozitate pe undeva, vă recomand să le folosiţi la amenajarea locuinţei dvs., dacă nu le aveţi, puteţi să vă cumpăraţi, pe alese, covoraşe din iută.