Tag Archives: hol modern
Amenajare cu Pantera Roz
Amenajare cu Pantera Roz
Da, chiar așa: o amenajare cu Pantera Roz, celebrul personaj de desene animate! Cum a fost posibil?
Păi, să vedeți!
Poveste de desene … neanimate
S-a întâmplat odată că am fost solicitată să decorez o locuință astfel încât să aibă mult roz.
Am crezut atunci că mi se cere să creez o atmosferă romantică în dormitorul matrimonial, poate și în livingul proprietarilor. Sau, poate, o cameră de fetiță pentru copilul lor. Căci așa se obișnuiește!
Aveam să aflu că nici vorbă de așa ceva! Locatarii apartamentului – și părinți, și copii – erau înnebuniți după serialul cu Pink Panther și voiau ca și locuința lor să amintească, mai ales prin culoare, de năzbâtiosul personaj. Voiau, însă, o locuință modernă, ceea ce ridica oarece probleme în a realiza proiectul interior al casei.
Și atunci mi-a venit o idee, dar nu de design interior pentru locuință, ci o altă idee prin care să reușesc o amenajare pe placul clienților mei: am chemat-o în ajutor la decorat pe însăși Pantera Roz, așa, ca o Surpriză (nr.1). Și iat-o că a venit: „Pink Panther Theme Song“.
Cum a intrat în apartament (dând ușa de perete, bineînțeles), s-a și repezit în camera de zi. Mi-a zis că vrea să punem pe jos parchet roz, să vopsim pereții în roz, să punem covoare roz, perdele roz, de fapt toate textilele ar fi de părere să fie roz, masa și scaunele roz, canapelele și fotoliile tot roz, ba chiar și dulapurile și biblioteca le-am putea vopsi în roz…
I-am spus că așa ceva NU SE POATE!
După îndelungi negocieri, am reușit să obțin de la ea ca în zona de living numai fotoliul cel mare să fie roz siclam – așa, ca un punct de atracție – iar locul rotund de luat masa să fie colorat într-un roz mai spre violet, cam așa cum este sacoul ei pe care îl poartă în unele episoade.
A acceptat și că nu putem pune parchet roz, dar a cerut, totuși, ca parchetul de lemn masiv să
Soluţii de Amenajare pentru Holuri-Lăţi-Lungilă
Soluţii de Amenajare pt. Holuri-Lăţi-Lungilă
N.M. din Oradea – mesaj trimis prin pagina Contact: „În proiectul de interior pe care-l faceţi pentru locuinţa familiei noastre v-am ruga să includeţi şi schiţele de amenajare a holului pe lungime. Holul se află la intrarea în apartament, este lung, dar cam îngust, nu prea ştim ce să facem cu el! Câteva idei din partea dvs., a dizainărului de interior, pentru acest hol, ar fi binevenite.“
Soluţie I „Lucru şi Artă de INTERIOR“:
Hol clasic
Holul acesta este poarta de intrare în locuinţă. Pentru aceste holuri, și dizainărul „LA INTERIOR“, la fel ca mulți artişti decoratori de interior, caută soluţii de amenajare prin care să se asigure că se îndeplinesc, în primul rând, 2 condiţii:
– holul să fie primitor pentru dvs., locatarii, astfel ca, deîndată ce aţi trecut pragul uşii de la intrare, să simţiţi că aţi venit acasă
– holul să fie plăcut şi pentru vizitatori, poate chiar să le trezească admiraţia pentru casa dvs. încă de la intrare, întrucât, se ştie, „prima impresie contează “.
În plus, în cazul particular al intocmirii schiţelor de amenajare holuri pe lungime, este necesară și o a treia condiţie:
– să găsim şi să aplicăm acele idei de design interior potrivite pentru locuinţa dvs. care fac ca spaţiile lungi şi înguste să pară mai largi pe lăţime şi mai limitate pe lungime (de aici şi asocierea cu vestitul personaj Păsări-Lăţi-Lungilă din basmul „Harap-Alb“ al lui Ion Creangă, care se lungea sau se lăţea după cum avea el nevoie).
Pentru holul clasic am ales ca furnizor de mobilier grupul polonez „Black Red White“ – cu piese
din colecţia hol + dormitor „Kent“ – reprezentat pe piaţa românească de BRW România (cu magazin online + showroom Baia-Mare) sau cu piese din colecția Ontario furnizate online de MobilaMall.ro .
Nuanţa lemnului de cireş creează o atmosferă caldă, plăcută. Oglinzile incluse în amenajare au un rol practic, dar contribuie şi la efectul vizual de „lărgire“ a spaţiului îngust al holului prin reflectarea luminii şi a imaginilor sub diverse unghiuri.