Tag Archives: renovare locuință
Schița de Amenajare pe înțelesul tuturor
Schița de Amenajare pe înțelesul tuturor
Puzderia de imagini cu amenajări interioare care ne invadează când intrăm pe Internet nu ne ajută prea mult când vine vorba de aranjarea casei noastre. La fel se întâmplă și cu ceea ce admirăm prin magazinele de mobilă sau supermarketurile de bricolaj.
Chiar dacă la furnizorii de mobilier găsim multe livinguri, bucătării, dormitoare etc. care ne plac la nebunie și am vrea să le avem și noi acasă, nu știm cum ar arăta acestea în locuința noastră, nu știm dacă s-ar potrivi, dacă ar încăpea, dacă am ști ce să căutăm asemănător prin magazine astfel încât să cumpărăm numai ce este necesar, dacă…, dacă…
Singurul prieten care ne poate ajuta să rezolvăm mai ușor astfel de situații este Schița de Amenajare. Ca urmare, în articolul de azi vă propun să ne împrietenim cu ea!
Ce este Schița de Amenajare?
Ca orice schiță, și Schița de Amenajare este un desen, mai precis un desen în care este figurată o amenajare reală sau imaginată.
„Desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei“- spunea pictorul Henri Matisse, dând, fără să știe, cea mai potrivită definiție pentru desenul cu o schiță de amenajare. Căci întotdeauna schițele de amenajare reprezintă conturarea mai precisă sau mai puțin precisă a unei idei de amenajare. Ideile de design interior pentru locuință le putem lua, cum spuneam, de pe Internet sau din magazine ori din reviste sau, pur și simplu, din imaginația noastră, iar schițele ne ajută să dăm un contur acestor idei.
Elefanți și purici în Schița de Amenajare
Arta de a desena este o îndeletnicire străveche a oamenilor și pentru ea s-au dezvoltat de-a lungul timpului numeroase reguli.
Una din aceste reguli spune că „Se desenează totdeauna elefanţii mai mici decât sunt, iar puricii întotdeauna mai mari.“ – Jonathan Swift în Cugetări asupra diverselor subiecte morale şi amuzante.
Dacă astfel de deformări sunt permise în desenul artistic, ele ar fi dezastruoase pentru reprezentările din designul interior. Pentru a le evita, dizainărul/ decoratorul desenează schițele de amenajare cu reprezentarea la scară a obiectelor din încăpere. Asta înseamnă că se face o reprezentare proporțională, adică toate dimensiunile din realitate ale obiectelor figurate pe o planșă sunt micșorate (mai rar mărite, dacă e vorba de un detaliu) de același număr de ori. Dacă acest număr este cunoscut, atunci se obține reprezentarea „la scară“.
Alte reguli de desen care se aplică schițelor de amenajare sunt în funcție de tipul schiței. În designul interior deosebim 2 tipuri principale de desene cu schițe:
- Reprezentări în plan, numite 2d – în două dimensiuni: Lungime X lățime; cele mai folosite sunt Planul de Amenajare și Vederile frontale (din față) ale pereților
- Reprezentări în spațiu, numite 3d – în trei dimensiuni: Lungime X lățime/Adâncime X înălțime/H; dintre acestea amintim axonometria izometrică (se respectă proporționalitatea) și perspectiva (se respectă proporționalitatea, dar și distanța privitorului față de obiectul privit).
Ca o curiozitate trebuie spus că reprezentările 3d în spațiu doar creează iluzia de spațiu, dar, în fapt, și ele se fac tot pe o coală de hârtie sau pe un ecran de calculator care, evident, sunt plane!
În continuare vom exemplifica aceste tipuri de schițe pentru cazul amenajării unei bucătării (mai multe detalii despre schițele „LA INTERIOR“ pentru această bucătărie modernă vedeți aici). Ca să vă faceți de la început o imagine de ansamblu, vom porni de la schița cu o reprezentare în spațiu (axonometrie) a acestei bucătării.