Category Archives: În Locuinţa Mea

Amenajare cu fotoliu de la expoziție I

"LA INTERIOR" = siglă

Amenajare cu fotoliu de la expoziție (I)

Amintirile mele din vremea comunismului despre Centrul Expozițional „Romexpo“ București se leagă, fără discuție, de Târgul Internațional de Bunuri de Consum „TIBCO“ care avea loc acolo de 2 ori pe an, primăvara și toamna. Multe întreprinderi ale caror produse nu prea le vedeai prin magazine erau obligate sa expună mărfuri de calitate la târg cu scopul de a încheia contracte de livrare la export. Însă expoziția era CU VÂNZARE! Așa că pentru bucureșteni, dar și pentru consumatori din toată țara, venirea la TIBCO era un prilej de a procura multe produse de necesitate pe care, pe vremea aceea, le găseai foarte greu. 

Se mai organizau la Romexpo și alte târguri și expoziții, de exemplu Târgul de Mobilă, al cărui urmaș din zilele noastre este BIFE-SIM, binecunoscut de toată lumea.

Mi-amintesc că o prietenă de-a mamei mele, bucureșteancă, era foarte încântată că a reușit să cumpere mobilă de la târg: „Vai, dragă, am văzut o mobilă frumoasă la expoziție și nu m-am lăsat până nu mi-am luat-o! E-adevărat că m-a ajutat și o cunoștință de-a mea cu relații în comerț, că altfel mobila mergea la export, doar știi cum e la noi: tot ce e frumos și bun merge în afară… Vai, și cum arată! Un șifonier lăcuit superb, face ape-ape, și ce masă de sufragerie, ce vitrină…!“

O solicitare primită cu ceva timp în urmă din partea unei cititoare mi-a readus în minte aceste amintiri și o să vedeți mai jos de ce!

A.S. din Buzău – mesaj trimis prin pagina Contact: „Deși aranjarea locuinței e o problemă care mă preocupă de mai mult timp, de-abia acum sunt, în sfârșit, în situația de a-mi amenaja încăperea cu camera de zi pornind de la zero.

Sau, poate, nu chiar de la zero, pentru că în urmă cu câțiva ani mi-a plăcut foarte mult un fotoliu deosebit, siclam-roșietic, pe care l-am văzut expus la Târgul de Mobilă BIFE-SIM de unul din furnizorii de mobilier prezenți acolo și pe care mi l-aș dori acum să îl am în living într-un colț care să fie al meu. Bănuiesc că între timp i-a mai scăzut și prețul și este, acum, mult mai accesibil.

Camera noastră de zi este spațioasă, așa că noi credem că va fi suficient spațiu pentru living cu fotolii și canapele, cu bibliotecă mare pentru cărți și TV, apoi spațiu pentru o masă de sufragerie de 6 persoane, ca și pentru un birou cu calculator, chiar și un dulap și vreo două comode mai mici. Pe jos am vrea să avem parchet masiv, dacă se poate cu un model mai deosebit, totuși accesibil ca preț.

Vă rugăm pe dvs., dizainărul LA INTERIOR, să ne ajutaţi cu sfaturi și idei de design interior pentru locuinţa noastră, eventual un plan sau o schiţă de amenajare a camerei de zi, spre a putea aranja noi înşine această încăpere, fără să mai apelăm la alți artiști decoratori de interior pentru soluții de amenajare. De asemenea, ne-ar fi deosebit de utile niște recomandări de furnizori pentru cele necesare amenajării.“

fotoliu-preferat-bife-timb-2009

Vedeți mai jos răspunsul inițial pe care l-am dat la această solicitare!

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“  partea I

Schița de Amenajare pe înțelesul tuturor

"LA INTERIOR" = siglă

Schița de Amenajare pe înțelesul tuturor

Puzderia de imagini cu amenajări interioare care ne invadează când intrăm pe Internet nu ne ajută prea mult când vine vorba de aranjarea casei noastre. La fel se întâmplă și cu ceea ce admirăm prin magazinele de mobilă sau supermarketurile de bricolaj.

Chiar dacă la furnizorii de mobilier găsim multe livinguri, bucătării, dormitoare etc. care ne plac la nebunie și am vrea să le avem și noi acasă, nu știm cum ar arăta acestea în locuința noastră, nu știm dacă s-ar potrivi, dacă ar încăpea, dacă am ști ce să căutăm asemănător prin magazine astfel încât să cumpărăm numai ce este necesar, dacă…, dacă…

Singurul prieten care ne poate ajuta să rezolvăm mai ușor astfel de situații este Schița de Amenajare. Ca urmare, în articolul de azi vă propun să ne împrietenim cu ea!

Ce este Schița de Amenajare?

Ca orice schiță, și Schița de Amenajare este un desen, mai precis un desen în care este figurată o amenajare reală sau imaginată.

„Desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei“- spunea pictorul Henri Matisse, dând, fără să știe, cea mai potrivită definiție pentru desenul cu o schiță de amenajare. Căci întotdeauna schițele de amenajare reprezintă conturarea mai precisă sau mai puțin precisă a unei idei de amenajare. Ideile de design interior pentru locuință le putem lua, cum spuneam, de pe Internet sau din magazine ori din reviste sau, pur și simplu, din imaginația noastră, iar schițele ne ajută să dăm un contur acestor idei.

 Elefanți și purici în Schița de Amenajare

Arta de a desena este o îndeletnicire străveche a oamenilor și pentru ea s-au dezvoltat de-a lungul timpului numeroase reguli.

Una din aceste reguli spune că „Se desenează totdeauna elefanţii mai mici decât sunt, iar puricii întotdeauna mai mari.“ Jonathan Swift în Cugetări asupra diverselor subiecte morale şi amuzante.

Dacă astfel de deformări sunt permise în desenul artistic, ele ar fi dezastruoase pentru reprezentările din designul interior. Pentru a le evita, dizainărul/ decoratorul desenează schițele de amenajare cu reprezentarea la scară a obiectelor din încăpere. Asta înseamnă că se face o reprezentare proporțională, adică toate dimensiunile din realitate ale obiectelor figurate pe o planșă sunt micșorate (mai rar mărite, dacă e vorba de un detaliu) de același număr de ori. Dacă acest număr este cunoscut, atunci se obține reprezentarea „la scară“.

Alte reguli de desen care se aplică schițelor de amenajare sunt în funcție de tipul schiței. În designul interior deosebim 2 tipuri principale de desene cu schițe:

  1. Reprezentări în plan, numite 2d – în două dimensiuni:  Lungime X lățime; cele mai folosite sunt Planul de Amenajare și Vederile frontale (din față) ale pereților
  2. Reprezentări în spațiu, numite 3d – în trei dimensiuni: Lungime X lățime/Adâncime X înălțime/H; dintre acestea amintim axonometria izometrică (se respectă proporționalitatea) și perspectiva (se respectă proporționalitatea, dar și distanța privitorului față de obiectul privit).

Ca o curiozitate trebuie spus că reprezentările 3d în spațiu doar creează iluzia de spațiu, dar, în fapt, și ele se fac tot pe o coală de hârtie sau pe un ecran de calculator care, evident, sunt plane!

În continuare vom exemplifica aceste tipuri de schițe pentru cazul amenajării unei bucătării (mai multe detalii despre schițele „LA INTERIOR“ pentru această bucătărie modernă vedeți aici). Ca să vă faceți de la început o imagine de ansamblu, vom porni de la schița cu o reprezentare în spațiu (axonometrie) a acestei bucătării.

Schiță de Amenajare Bucătărie. Imagine 3d

Schiță de Amenajare Bucătărie. Imagine 3d (axonometrie)

Uși alunecoase, inimă zburdalnică

"LA INTERIOR" = siglă

Uși alunecoase, inimă zburdalnică

 În Occident se consideră că modelul clasic de uși glisante este cel franțuzesc, elegant, cu multe ochiuri de geam. Însă putem lesne să ne închipuim că și francezii s-au inspirat, la rândul lor, din străvechile panouri culisante japoneze din bambus și hârtie de orez care se mai fabrică și astăzi, în variante mai mult sau mai puțin tradiționale.

 În plină epocă a romantismului, francezii poate că au asemuit alunecarea grațioasă și eleganța simplă a ușilor glisante cu o prezență feminină care nu poate trece neobservată: „Ochi alunecoși, inimă zburdalnică“ – așa cum sugera I.L.Caragiale în „D’ale carnavalului“. Păstrând această asociere, am putea să le numim și noi „Uși alunecoase, inimă zburdalnică“ pentru aerul de eleganță feminină și dinamism pe care îl aduc ușile glisante în locuință.

În cele ce urmează vom vorbi mai mult despre ușile glisante ca înlocuitor pentru ușile de interior obișnuite. Ne vom ocupa mai puțin de ușile culisante pentru dressing/ dulapuri și în nici-un caz nu ne vom preocupa de uși glisante de caroserie pentru nu-știu-ce mașini extravagante.

Mai trebuie spus că ușile glisante de care ne ocupăm aici pot să aibă locașul în interiorul peretelui sau pot fi uși aparente, adică cu ancadramentul la vedere pe o parte a peretelui.

 Avantaje (A) și dezavantaje (DA) ale ușilor „alunecoase“

A1) Principalul atu al ușilor glisante este că ajută la economisirea spațiului din locuință, și aceasta din 2 motive:

Unu-doi, unu-doi, Faceți toți la fel ca noi

"LA INTERIOR" = siglă

Unu-doi, unu-doi, Faceți toți la fel ca noi

 

Martie, martie, mărţişor/

Ai dat drumul la izvor/

Risipind şi nori şi ceaţă/

Tu trezeşti din nou la viaţă/

I arbă, gîze, flori, albine…/

Eu de-aceea ţin la tine.

Încă mai țin minte această minunată poezie pe care am învățat-o din prima mea Carte de Citire, chiar dacă au trecut mai bine de 50 de ani de când am mers la școală în clasa I.                         Mi-au revenit în minte aceste versuri nu numai pentru că este din nou luna martie, ci și în urma mesajului primit de curând prin pagina Contact. O să înțelegeți de ce, dacă veți citi mesajul, pe care îl redau mai jos.

„Ne gândim de mai multă vreme să ne rearanjăm locuința, dar acum, că băiețelul nostru cel mare împlinește 7 ani și trebuie să îl înscriem la școală în clasa pregătitoare, renovarea camerei copiilor a devenit absolut necesară. Până să apelăm la un artist decorator de interior din orașul nostru pentru renovarea întregii locuințe, vă rugăm pe dvs., dizainărul „LA INTERIOR“,  să ne ajutați cu câteva idei de design interior pentru  camera celor doi băieți ai noștri (cel mic are 3 anișori). Nu suntem încă hotărâți dacă să adoptăm stilul clasic sau modern, varianta pe care o vom alege pentru camera copiilor o vom extinde apoi la toată locuința. Iar pe copii nu cred că îi vor interesa stilul și soluțiile de amenajare adoptate, atâta vreme cât vor găsi în camera lor lucruri care să îi atragă.“

Iată, mai jos, și răspunsul la această cerere, inspirat, poate, și de luna lui mărțișor în care l-am scris.

«Camera copilului este atât dormitor pentru copil, cât și camera lui de zi.

Ca Dormitor este necesar să includă patul pentru dormit, dacă se poate și cu noptieră, și dulap pentru hăinuțe și lenjerie.

Pentru camera de zi, trebuie să țineți cont că băiețelul dvs. cel mare, pe de o parte, a început sau va începe foarte curând să meargă la școală, deci are nevoie de un loc de studiu compus din birou cu fotoliu/ scaun de birou, bibliotecă sau/ și etajere pentru cărți și caiete; iar pe de altă parte la 7 ani este încă un copil, și va mai fi vreo câțiva ani, prin urmare aveți doi copii care au nevoie de locuri de joacă (de ex. zone libere pe mochetă) și de locuri de depozitare pentru jucării și jocuri (rafturi, cutii, sertare).

În afară de îndeplinirea celor două funcțiuni, soluțiile de amenajare pentru această cameră de copii mai trebuie să țină seamă și de proiectul interior al întregii locuințe care prevede că încăperea are trei goluri: 2 uși și o fereastră, fiind și loc de trecere la baie pentru locatarii casei.

Soluţia I  Lucru şi Artă de INTERIOR“: Camera de copii modernă

Plan amenajare cameră copii modernă

Plan amenajare cameră copii modernă.

Pentru varianta în stil contemporan vă propun o amenajare în culori vii, cu 2 paturi alăturate. Schița cu planul de amenajare al camerei de copii include elementele prezentate în continuare. Se observă colțul de studiu cu birou pentru băiatul cel mare și colțul cu jucării pentru cel mic.

Farmecul băilor veșnic rămase în urmă

"LA INTERIOR" = siglă

Farmecul băilor veșnic rămase în urmă

 

„Femeia asta
Are pe cineva în baie.

Vorbeşte cu mine,
Mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În păr,
În linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie…“              fragment – „Dincolo“ de Marin Sorescu

Ei da, baia este unul din locurile acelea în care fiecare dintre noi rămâne singur, cu intimitatea lui, cu gândurile lui, cu tot ce ține numai pentru el și nu vrea să arate și altcuiva. La baie ne curățăm trupul, dar nu neapărat și sufletul! Decât, poate, dacă ne ajută o baie frumoasă, clasică, cu un aer retro…

…Așa cum și-a dorit și D.P. din Piatra-Neamț când a trimis următorul mesaj prin pagina Contact: „De curând ne-am mutat într-o casă moștenită de la bunica, mobilată și decorată cu mai mulți ani în urmă într-un stil care nouă ni s-a părut a fi retro clasic. Ne place acest parfum din alte vremuri pe care îl degajă și nu avem de gând să îi schimbăm ambianța.
Noua noastră locuință este, însă, nouă doar pentru noi, de fapt este o casă veche și necesită numeroase reparații. Mai ales cele două băi, baia principală și baia de serviciu, au nevoie să fie renovate în totalitate. De aceea vă solicităm dvs., dizainărului „LA INTERIOR“, să ne faceți un proiect interior al zonei din locuință unde se află băile și câte o schiță de reamenajare pentru fiecare baie, astfel încât băile noastre reutilate să se potrivească cu restul casei.“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“

Schiţă de amenajare baie locuință stil clasic - reprezentare în spaţiu

Schiţă de amenajare băi locuință în ambianță retro. Imagine 3d (axonometrie)

«În amenajarea celor două băi ale casei dvs. s-a dorit crearea unei atmosfere retro, de relaxare, care să vă ducă cu gândul în trecut spre amintirile frumoase și să fie și în deplină concordanță cu amenajarea celorlalte încăperi!