Uși alunecoase, inimă zburdalnică

"LA INTERIOR" = siglă

Uși alunecoase, inimă zburdalnică

 În Occident se consideră că modelul clasic de uși glisante este cel franțuzesc, elegant, cu multe ochiuri de geam. Însă putem lesne să ne închipuim că și francezii s-au inspirat, la rândul lor, din străvechile panouri culisante japoneze din bambus și hârtie de orez care se mai fabrică și astăzi, în variante mai mult sau mai puțin tradiționale.

 În plină epocă a romantismului, francezii poate că au asemuit alunecarea grațioasă și eleganța simplă a ușilor glisante cu o prezență feminină care nu poate trece neobservată: „Ochi alunecoși, inimă zburdalnică“ – așa cum sugera I.L.Caragiale în „D’ale carnavalului“. Păstrând această asociere, am putea să le numim și noi „Uși alunecoase, inimă zburdalnică“ pentru aerul de eleganță feminină și dinamism pe care îl aduc ușile glisante în locuință.

În cele ce urmează vom vorbi mai mult despre ușile glisante ca înlocuitor pentru ușile de interior obișnuite. Ne vom ocupa mai puțin de ușile culisante pentru dressing/ dulapuri și în nici-un caz nu ne vom preocupa de uși glisante de caroserie pentru nu-știu-ce mașini extravagante.

Mai trebuie spus că ușile glisante de care ne ocupăm aici pot să aibă locașul în interiorul peretelui sau pot fi uși aparente, adică cu ancadramentul la vedere pe o parte a peretelui.

 Avantaje (A) și dezavantaje (DA) ale ușilor „alunecoase“

A1) Principalul atu al ușilor glisante este că ajută la economisirea spațiului din locuință, și aceasta din 2 motive:

– folosirea lor nu necesită spațiu mare pentru trafic

– contribuie la mărirea vizuală a spațiului.

Nu numai dizainărul „LA INTERIOR“, ci și oricare specialist în designul interior va recomanda utilizarea ușilor glisante în locul ușilor interioare obișnuite, care ocupă spațiu destul de mare pentru închidere și deschidere, atunci când vine vorba de amenajarea spațiilor mici.

Ușile glisante au și alte avantaje:

A2) dacă sunt bine alese,  se pot preta oricărui stil de amenajare, sporind  estetica interiorului prin eleganță și dinamism  – cum am arătat și mai înainte;  

A3) pot fi montate în orice încăpere din casă;

A4) au o bună manevrabilitate, adică sunt ușor de folosit la închidere și deschidere;

A5) se pot folosi pentru a închide goluri de ușă mari – duble, triple sau chiar un întreg perete – cu aceeași ușurință ca și pentru golul de ușă simplă, întrucât culisarea se face ușor chiar și în cazul ușilor mari;

A6) sistemele ușilor glisante sunt mai durabile decât sistemele ușilor obișnuite întrucât nu au balamale care să se lase cu timpul sub greutatea ușii;

A7) permit delimitarea zonelor din locuință fie că aceasta se face permanent, fie doar în anumite situații, cum ar fi păstrarea intimității, izolarea mirosurilor de mâncare, aerisirea, păstrarea căldurii etc.;

A8) dacă sunt cu geam, lasă să treacă lumina;

A9) ușile cu geam pot fi ornamentate de artiști decoratori de interior cu picturi, modele de sticlă sablată, vitralii etc.

Există, însă, și unele dezavantaje ale ușilor glisante:

DA1) realizează o izolare fonică și termică între spațiile pe care le delimitează mai slabă decât în cazul ușilor obișnuite;

DA2) instalarea lor necesită, de cele mai multe ori, lucrări speciale de montaj;

DA3) pentru modelele de uși culisante pe șine, șinele pe care alunecă trebuie periodic curățate, iar rolele pe care se mișcă trebuie unse din timp în timp cu un lubrifiant.

A10) Am lăsat la urmă un maaare avantaj al utilizării ușilor glisante: acestea nu se mai deschid cu clanță, precum ușile obișnuite, ci cu mâner. În acest fel, ușile vor fi deschise numai de stăpânii casei, evitându-se neplăceri precum cele din această Surpriză .

E drept că dacă ușile glisante sunt prea ușoare, s-ar putea ca animalul de companie să le deschidă oricând cu lăbuțele și atunci avantajul folosirii ușilor glisante A10 se transformă într-un dezavantaj – DA4. Sau poate că nu?

 Uși glisante în văzul tuturor

„Lucru și Artă de INTERIOR“ vă prezintă în continuare un exemplu de amenajare a unei camere cu uși glisante pe o față a peretelui. Este vorba de un dormitor matrimonial amenajat în stil clasic. În schița cu Planul de amenajare al acestui dormitor putem vedea poziționarea ușilor glisante aparente.

Plan amenajare dormitor clasic cu usi glisante aparente

La renovarea unei case mici, printr-o recompartimentare a spațiului s-a făcut loc pentru dormitorul matrimonial prin delimitarea spațiului cu ajutorul pereților din gips-carton cu grosimea de 10 cm și al ușilor glisante aparente, întrucât acestea se pot atașa la orice tip de perete, deci și la pereți de grosime mai mică. Prin folosirea acestei soluții de reamenajare a casei, practic s-a „scos“  în proiectul interior al casei un dormitor  de 23 m.p. – destul de încăpător – între holul de intrare și zona de zi a casei, fără ca acesta să fie loc de trecere.

Folosirea celor 2 uși glisante la amenajarea acestor spații mici a reprezentat o metodă de economisire a spațiului, căci a mărit mult suprafața utilă a dormitorului față de situația când s-ar fi folosit uși obișnuite (vezi și A1) și a permis eliberarea culoarelor de circulație în dormitor.

O a doua metodă de economisire a spațiului mic a fost realizată cu ajutorul mobilierului. Patul dublu are în jurul tăbliei un ancadrament  amplu care include și spații de depozitare ale dormitorului: 2 dulapuri cu o ușă (tip „soldat“) + diverse rafturi închise/ deschise. În acest fel, în spațiul ocupat de obicei de patul dublu și două noptiere s-a reușit să se includă și dulapul cu 2 uși absolut necesar în orice dormitor.

Vedeți în continuare obiectele și materialele folosite la amenajarea acestui dormitor matrimonial clasic.

1- Ușă glisantă montată pe partea exterioară a unui perete al dormitorului.

2- Ușă glisantă montată pe partea interioară a unui alt perete al dormitorului.

S-au folosit deci pentru această cameră 2 uși glisante din lemn masiv sau stratificat, amândouă cu același model clasic Holze 

Schiță amenajare dormitor clasic cu ușă glisantă aparentă3- Ansamblu de mobilier multifuncțional format din pat dublu cu tăblie + ancadrament cu dulap. Mobila de acest fel se poate procura de la furnizori de mobilier cum ar fi Dedeman sau Mobilena.

4- Loc de studiu format din birou pentru PC executat pe comandă întrucât are o formă specială + etajeră/ bibliotecă suspendată (tot pe comandă) + scaun birou, toate în același stil clasic ca și restul dormitorului.

Am aplicat aici un al treilea procedeu de valorificare a spațiilor strâmte, și anume folosirea de mobilier executat pe comandă pentru a se plia foarte bine pe mărimea și forma spațiului avut la dispoziție.

5- Oglindă înaltă fixată de perete și poziționată astfel încât să nu reflecte imaginea patului.

6- Obloane de lemn masiv la fereastră, de preferință shuttere Norman

7- mochetă de culoarea mierii pe toată suprafața dormitorului.

 Uși glisante semiascunse

Pentru ușile glisante în interiorul peretelui despărțitor am ales ca exemplu tot un dormitor mic, de data aceasta amenajat în stil contemporan. Aveți mai jos schița cu Planul de amenajare a acestui dormitor modern.

Plan amenajare dormitor modern cu uși glisante încastrateDupă cum puteți vedea în schița de amenajare, în peretele care separă  dormitorul de camera de zi s-a încastrat o ușa culisantă dublă în două canate simetrice (o ușă din stânga, cealaltă din dreapta, amândouă întâlnindu-se la mijloc).  

Modelele încastrate se pretează pentru pereți mai groși, care să acopere grosimea cadrului ușii de minim 12,5 cm. Este  recomandat ca aceste uși să fie montate odată cu construcția peretelui și nu după aceea.

Și aici putem vedea cum ușile glisante contribuie la economisirea spațiului, dar și la aspectul plăcut al amenajării. Suntem, desigur, impresionați de modelul elegant de uși glisante în rafinatul stil clasic franțuzesc (French), în nuanța lemn de stejar și cu ochiuri de geam – asemănătoare celor de la StejarMasiv sau de la Zampetti SRL.

În cele din urmă, fie că închidem ușile glisante pentru a rămâne în intimitate, fie că le deschidem spre o altă încăpere, vom fi mereu impresionați de grațioasele și romanticele „uși alunecoase, inimă zburdalnică“!

Schiță dormitor modern cu uși glisante încastrate în perete

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.