Soluţii de Amenajare pentru Holuri-Lăţi-Lungilă

"LA INTERIOR" = siglă

Soluţii de Amenajare pt. Holuri-Lăţi-Lungilă

N.M. din Oradea – mesaj trimis prin pagina Contact: „În proiectul de interior pe care-l faceţi pentru locuinţa familiei noastre v-am ruga să includeţi şi schiţele de amenajare a holului pe lungime. Holul se află la intrarea în apartament, este lung, dar cam îngust, nu prea ştim ce să facem cu el! Câteva idei din partea dvs., a dizainărului de interior, pentru acest hol, ar fi binevenite.“

Soluţie I „Lucru şi Artă de INTERIOR“:

Hol clasic

Holul acesta este poarta de intrare în locuinţă. Pentru aceste holuri, și dizainărul „LA INTERIOR“, la fel ca mulți artişti decoratori de interior, caută soluţii de amenajare prin care să se asigure că se îndeplinesc, în primul rând, 2 condiţii:
– holul să fie primitor pentru dvs., locatarii, astfel ca, deîndată ce aţi trecut pragul uşii de la intrare, să simţiţi că aţi venit acasă
– holul să fie plăcut şi pentru vizitatori, poate chiar să le trezească admiraţia pentru casa dvs. încă de la intrare, întrucât, se ştie, „prima impresie contează “.
În plus, în cazul particular al intocmirii schiţelor de amenajare holuri pe lungime, este necesară și o a treia condiţie:
– să găsim şi să aplicăm acele idei de design interior potrivite pentru locuinţa dvs. care fac ca spaţiile lungi şi înguste să pară mai largi pe lăţime şi mai limitate pe lungime (de aici şi asocierea cu vestitul personaj Păsări-Lăţi-Lungilă din basmul „Harap-Alb“ al lui Ion Creangă, care se lungea sau se lăţea după cum avea el nevoie).
Pentru holul clasic am ales ca furnizor de mobilier grupul polonez „Black Red White“ – cu piese

Schiţă de amenajare hol clasic - secţiune pe lungime cu reprezentarea mobilierului.

Planşa 1.1. Schiţă amenajare hol clasic pe lungime. Vedere din faţă a peretelui cu mobilier.

din colecţia hol + dormitor „Kent“ – reprezentat pe piaţa românească de BRW România  (cu magazin online + showroom Baia-Mare) sau cu piese din colecția Ontario furnizate online de MobilaMall.ro .
Nuanţa lemnului de cireş creează o atmosferă caldă, plăcută. Oglinzile incluse în amenajare au un rol practic, dar contribuie şi la efectul vizual de „lărgire“ a spaţiului îngust al holului prin reflectarea luminii şi a imaginilor sub diverse unghiuri.

Am folosit mobilier şi obiecte decorative pe înălţime, care să creeze efectul de dungi verticale (singulare sau grupate simetric), efect ce compensează vizual lungimea mare a holului.

Mobilier, decoraţiuni, materiale

1 – dulap înalt cu 1 uşă; dimensiuni 600x400x1995 mm
2 – comodă mică (700x400x400 mm) cu cuier de perete deasupra, până la înălţimea de 1995 mm
3 – comodă mai înaltă (600x400x845 mm) cu oglindă de perete deasupra, până la înălţimea de 1995 mm
4 – oglindă de jos până sus (780×1800 mm) cu un mic suport jos, de la JYSK (cu magazin şi în Oradea) 
5 – banchetă îmbrăcată în piele; este ca un cufăr, fiind şi loc de depozitare

Schiţă de amenajare hol clasic pe lungime - reprezentare în spaţiu

Planşa 1.2. Schiţă de amenajare hol clasic pe lungime. Imagine 3d (axonometrie)

6 – sursa de iluminat de la intrarea în apartament: „Femeie cu lampă“ – corp de iluminat din bronz, decorativ, de la firma Nora International Promotion Ltd S.r.l, Bucureşti (fostă Nora Gallery); dacă un astfel de corp de iluminat nu vă este accesibil, vă recomand să îl înlocuiţi tot cu un lampadar decorativ de la IKEA (dimensiuni D=33cm, H=144cm)
7 – lampadar cu lumină de atmosferă de la IKEA (dimensiuni D=33cm, H=144cm)
8 – covoare de la Lanexim

Schiţă de amenajare hol clasic pe lungime, cu planul amenajării.

Planşa 1.3. Schiţă de amenajare hol clasic pe lungime. Plan amenajare

9 – parchet de fag aşezat transversal – „lăţeşte“ holul şi încălzeşte încăperea.

Soluţie II „Lucru şi Artă de INTERIOR“:

Hol modern

Tot din proiectul de interior pe care vi-l propun pentru locuinţa dvs. fac parte şi schiţele de amenajare hol modern pe lungime, pe care vi le prezint în continuare.
Am pornit de la o ofertă a furnizorilor de mobilier reuniţi sub sigla Italmob, cu showroom în Oradea, dar şi magazin online (www.mobilalux.ro). Dimensiunile mobilierului sunt aproximative, în cazul în care veţi comanda această mobilă, va trebui să stabiliţi exact cu furnizorul dimensiunile mobilei care să se încadreze în holul dvs.

Mobilier, decoraţiuni, materiale

Schiţă de amenajare hol modern pe lungime, cu planul amenajării.

Planşa 2.1. Schiţă de amenajare hol modern pe lungime. Plan amenajare

1 – dulap pentru haine cu oglindă  cu margini convexe şi suport pentru pantofi din stejar albit + maron ciocolatiu (wenge); dimensiuni L x l x H: (55+50) x 30 x 210 cm
2 – cuier metalic cu oglindă  cu margini concave, cu sertar şi cu suport; dimensiuni L x l x H: (45+70) x 30 x 210 cm
3 – scaun din oţel inox  

Schiţă de amenajare hol modern - secţiune pe lungime perete roz.

Planşa 2.2. Schiţă amenajare hol modern pe lungime. Vedere din faţă a peretelui roz.

4 – cuier şi oglindă într-un singur corp  iluminat din interior prin fanta dreptunghiulară creată în mijlocul lui; dimensiuni: L = 1,93 m; l = 1.05 m; H de la 12 cm la 2,05 m
Am folosit aceste combinaţii de oglinzi alternative pentru a crea şi în acest caz acea senzaţie de „lărgire“ a spaţiului îngust al holului prin jocul de imagini reflectate.
5 – lampadar IKEA (catalog 2008, pag. 261)  din hârtie lucrată manual şi din plastic, Lat = 25 cm, H = 96 cm; este posibil ca şi în prezent acest lampadar să fie inclus în gama de produse comercializate online de firma producătoare

Schiţă de amenajare hol modern - secţiune pe lungime perete bleu.

Planşa 2.3. Schiţă amenajare hol modern pe lungime. Vedere din faţă a peretelui bleu.

6 – vopsea lavabilă albă pe pereţi şi pe tavan; cei 2 pereţi lungi vor fi apoi vopsiţi cu vopsea lavabilă colorată, dar nu până sus, astfel încât tavanul alb „coboară“ pe pereţi şi pare mai lat, şi nici pe toată lungimea, astfel încât ceilalţi 2 pereţi, cei înguşti, să pară mai laţi şi încăperea mai largă – vezi Planşa 2.2 şi Planşa 2.3.
7 – uşile de interior sunt cu geam, pentru a lăsa să treacă şi în vestibul ceva lumină naturală din celelalte încăperi; geamurile uşilor pot fi pictate de artişti decoratori de interior, folosind culori acrilice, de ex., în aşa fel încât pictura să se vadă şi pe o parte şi pe cealaltă a uşii.

Schiţă de amenajare hol modern - vedere pereţi înguşti

Planşa 2.4. Schiţă amenajare hol modern pe lungime. Vedere din faţă a pereţilor înguşti.

Picturile nu se vor realiza pe toată suprafaţa geamului, ci doar pe o mică parte, pentru a permite şi trecerea luminii
8 – parchet de stejar aşezat transversal – „lăţeşte“ holul şi încălzeşte încăperea
9 – covor
10 – 2 corpuri de neon pe plafon, pentru iluminatul general; dacă este posibil, se vor monta dispozitive de iluminat (local) şi în partea de sus a celor două corpuri de mobilier aflate pe aceeaşi parte a holului.

2 Responses to Soluţii de Amenajare pentru Holuri-Lăţi-Lungilă

  1. admin Rodica Grusea spune:

    Este bine de știut!

  2. Casa Oglinzii spune:

    Picturile se pot realiza chiar si pe toata suprafata geamului atat timp cat se folosesc culori deschise. Lumina va patrunde oricum, atat timp cat nu folosim culori precum negru sau mov.

Lasă un răspuns la admin Rodica Grusea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.