Farmecul băilor veșnic rămase în urmă

"LA INTERIOR" = siglă

Farmecul băilor veșnic rămase în urmă

 

„Femeia asta
Are pe cineva în baie.

Vorbeşte cu mine,
Mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În păr,
În linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie…“              fragment – „Dincolo“ de Marin Sorescu

Ei da, baia este unul din locurile acelea în care fiecare dintre noi rămâne singur, cu intimitatea lui, cu gândurile lui, cu tot ce ține numai pentru el și nu vrea să arate și altcuiva. La baie ne curățăm trupul, dar nu neapărat și sufletul! Decât, poate, dacă ne ajută o baie frumoasă, clasică, cu un aer retro…

…Așa cum și-a dorit și D.P. din Piatra-Neamț când a trimis următorul mesaj prin pagina Contact: „De curând ne-am mutat într-o casă moștenită de la bunica, mobilată și decorată cu mai mulți ani în urmă într-un stil care nouă ni s-a părut a fi retro clasic. Ne place acest parfum din alte vremuri pe care îl degajă și nu avem de gând să îi schimbăm ambianța.
Noua noastră locuință este, însă, nouă doar pentru noi, de fapt este o casă veche și necesită numeroase reparații. Mai ales cele două băi, baia principală și baia de serviciu, au nevoie să fie renovate în totalitate. De aceea vă solicităm dvs., dizainărului „LA INTERIOR“, să ne faceți un proiect interior al zonei din locuință unde se află băile și câte o schiță de reamenajare pentru fiecare baie, astfel încât băile noastre reutilate să se potrivească cu restul casei.“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“

Schiţă de amenajare baie locuință stil clasic - reprezentare în spaţiu

Schiţă de amenajare băi locuință în ambianță retro. Imagine 3d (axonometrie)

«În amenajarea celor două băi ale casei dvs. s-a dorit crearea unei atmosfere retro, de relaxare, care să vă ducă cu gândul în trecut spre amintirile frumoase și să fie și în deplină concordanță cu amenajarea celorlalte încăperi!

Cum să pui un mobilier mare-mare într-un spațiu mic-mic

"LA INTERIOR" = siglă

Cum să pui un mobilier mare-mare într-un spațiu mic-mic

S.M. din Cluj – mesaj trimis prin pagina Contact: „Suntem o familie de 4 persoane și urmează să locuim într-o casă pe un singur nivel. Deocamdată am compartimentat locuința și am reușit să amenajăm 2 dormitoare, camera copilului, holul cu un dulap mare pe post de dressing, baia principală și WC-ul de serviciu, pentru care vă trimitem schița de amenajare a casei. Ne-am amenajat aceste încăperi într-un stil clasic, dar, așa, mai spre rustic, cu mobilier mai ales din lemn masiv.
Problema noastră este că, acum, ne-a mai rămas doar un spațiu deschis de nici 19 mp pe o latură a casei, spațiu în care am vrea să avem bucătăria (există sursă de apă într-o margine a acestui spațiu) și zona de zi a casei. Dimensiunile sunt: Lungime 7,20 m x lățime 2,50m, exceptând o mică zona la care lățimea este de 3m.
Deși spațiul este mic, noi ne-am dori să avem o bucătărie utilată cu tot strictul necesar, un loc de luat masa pentru 4 persoane, un living cu loc de uitat la televizor, bibliotecă (avem destule cărți), canapea, măsuță …
Și toate acestea amenajate în același stil cu restul casei, deși știu că mobilierul preferat de noi ocupă mult spațiu și mă tem că nu are loc. Nici nu mai îndrăznesc să spun că mi-aș dori ca de sărbători să primim și oaspeți și să putem avea o masă festivă de 8-10 persoane.
Oare dvs., dizainărul de interior, puteți găsi soluții de amenajare pentru această situație?“

Soluţie „Lucru şi Artă de INTERIOR“

Cu puțină ingeniozitate, chiar și pentru spațiile mici se pot găsi idei de design interior pentru a decora locuința cu mobilă clasică chiar masivă. E necesar, însă, ca mobilierul să fie selectat cu grijă, astfel încât el să se încadreze în spațiul avut la dispoziție și să îndeplinească, dacă se poate, mai multe funcțiuni.

1) Bucătăria

Schiţă de amenajare bucătărie verde - reprezentare în spaţiu

Schiţă de amenajare bucătărie clasică, verde mentă, deschisă. Imagine 3d

Vă propun o bucătărie clasică (evident) deschisă, în formă de „L“ (ca să se încadreze în spațiul de până în culoar), de culoare verde-mentă, în stil clasic, amenajată în extremitatea spațiului disponibil, acolo unde aveți posibilități de sursă de apă și canalizare.

Amenajare cu Pantera Roz

"LA INTERIOR" = siglă

Amenajare cu Pantera Roz

Da, chiar așa: o amenajare cu Pantera Roz, celebrul personaj de desene animate! Cum a fost posibil?
Păi, să vedeți!

Poveste de desene … neanimate

S-a întâmplat odată că am fost solicitată să decorez o locuință astfel încât să aibă mult roz.

Am crezut atunci că mi se cere să creez o atmosferă romantică în dormitorul matrimonial, poate și în livingul proprietarilor. Sau, poate, o cameră de fetiță pentru copilul lor. Căci așa se obișnuiește!

Aveam să aflu că nici vorbă de așa ceva! Locatarii apartamentului – și părinți, și copii – erau înnebuniți după serialul cu Pink Panther și voiau ca și locuința lor să amintească, mai ales prin culoare, de năzbâtiosul personaj. Voiau, însă, o locuință modernă, ceea ce ridica oarece probleme în a realiza proiectul interior al casei.

Și atunci mi-a venit o idee, dar nu de design interior pentru locuință, ci o altă idee prin care să reușesc o amenajare pe placul clienților mei: am chemat-o în ajutor la decorat pe însăși Pantera Roz, așa, ca o Surpriză (nr.1). Și iat-o că a venit: „Pink Panther Theme Song“.

Cum a intrat în apartament (dând ușa de perete, bineînțeles), s-a și repezit în camera de zi. Mi-a zis că vrea să punem pe jos parchet roz, să vopsim pereții în roz, să punem covoare roz, perdele roz, de fapt toate textilele ar fi de părere să fie roz, masa și scaunele roz, canapelele și fotoliile tot roz, ba chiar și dulapurile și biblioteca le-am putea vopsi în roz…
I-am spus că așa ceva NU SE POATE!
După îndelungi negocieri, am reușit să obțin de la ea ca în zona de living numai fotoliul cel mare să fie roz siclam – așa, ca un punct de atracție – iar locul rotund de luat masa să fie colorat într-un roz mai spre violet, cam așa cum este sacoul ei pe care îl poartă în unele episoade.

plan camera de ziA acceptat și că nu putem pune parchet roz, dar a cerut, totuși, ca parchetul de lemn masiv să

De ce sunt germanii mai bogați decât noi

"LA INTERIOR" = siglă

De ce sunt germanii mai bogați decât noi?

 

„Vinovații fără vină
Cer să se facă lumină“
Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia

Dezvăluirile din această toamnă în legătură cu trucarea testelor la emisiile de noxe ale motoarelor diesel produse de grupul german Volkswagen, măsluire însoțită și de un marketing înșelător în promovarea mașinilor echipate cu aceste motoare, au făcut mare vâlvă. Acest scandal a afectat serios încrederea consumatorilor din toată lumea în industria germană, dar mie mi-a amintit de o întâmplare pe care am trăit-o înainte de 1989 și în care era vorba tot de niște produse ale industriei germane!

Când moștenirea Imperiului German este un catalog de magazin

Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc s-a petrecut prin anii 1987-1988. Despre cât de greu am trăit în acea perioadă v-am povestit deja în Marketingul cu „oameni în negru“ (I)  și

Marketing cu „oameni în negru“II

"LA INTERIOR" = siglă

Marketingul cu „oameni în negru“ (II)

Minunatele inițiative din ultimii ani de a sărbători și în România „Ora Pământului“ mi-au readus în amintire perioada socialistă a anilor 1980, căci, încă de pe atunci, „oamenii în negru“ care ne manageriau viețile (cum se spune acum), ne-au făcut să trăim cu mult entuziasm – așa se face și acum, nu?, cu mult entuziasm! – deci ne-au făcut să trăim ca la carte nenumărate „Ore ale Pământului“! Am să vă povestesc despre ele, ca să înțelegeți de ce eu și cei ca mine nu mai avem astăzi nici-o tragere de inimă să participăm la astfel de acțiuni și nici nu le vedem rostul!

Marketing din anii ’80 cu „Ora Pământului“ și „Lumina Neagră“